“Cine ești și de-unde vii duce-te-ai în bălării
Să te pască iepele cu ochii cât cepele
Să-ți ia osul bidiviu și să ți-l stoarcă de viu
Lăsându-te pe pustii să nu uiți de unde vii.
De-un’ să vin veni-mi-ar rău capul meu de nătărău
În care se zbate zarea de mi se pierde uitarea
Și mi se șterg urmele ca să-mi vină numele
Pe drumuri de rătăciri haine vechi și spoi tingiri.
Un’ să merg mânca-v-aș gura că se-nchide prefectura
Și n-am acte nici hârtii scoase de la primării
Cu nașteri și stări civile pe două mii de ani de zile
Cin’ să fiu și eu nepoate cu-atâta identitate.
George Astaloș – Cânturi de ocnă / 5
Balada nedumiritului ancestral